Docy

Conectează cererea de recrutare cu un job

Odată aprobată o cerere, poate începe recrutarea propriu-zisă prin conectarea cererii cu un job.

Această acțiune te ajută să faci tranziția de la procesul de planificare internă către procesul de promovare a jobului și găsire a candidaților. Astfel, ai o evidență clară a evoluției procesului de recrutare: poți vedea câți candidați au aplicat la jobul asociat cererii și, ulterior, poți asocia angajările cu cererea de recrutare pentru a o finaliza.

Pornind de la o cerere, poți să: 

  • Creezi un job nou direct din cerere.
  • Conectezi cererea cu un job existent.

În  momentul în care asociezi o cerere cu un job, aceasta va trece din statusul “Aprobat” în statusul “În recrutare”.

Creează un job nou direct din cerere

Dacă ai o cerere pentru care nu există deja un job corespondent, poți crea jobul direct din cererea de recrutare.

Din pagina cererii de recrutare, partea dreaptă sus a ecranului cererii, dă click pe butonul Conectează cu un job.

Se va deschide un pop-up cu joburile existente. Aici, dă click pe opțiunea Creează un job nou  aflată la finalul listei.

Apoi apasă butonul Continuă. Titlul se completează automat cu numele poziției din cerere. Dacă vrei ca jobul să aibă altă denumire, o vei putea modifica la pasul următor din pagina jobului.

După ce apeși Continuă, se va deschide pagina jobului, unde poți defini toate detaliile necesare pentru promovarea acestui rol către candidați.

În pagina jobului vei observa că unele informații au fost preluate automat din cererea de recrutare. Acestea pot fi: numele poziției, departamentul, locația și descrierea. Dacă este cazul, le poți ajusta de aici înainte să începi promovarea jobului către candidați.

Află mai multe informații despre crearea unui job.

Conectează cererea cu un job existent

Poți conecta cererea și cu un job deja existent în Mingle.

Din partea dreaptă sus a ecranului cererii dă click pe butonul Conectează cu un job.

Se va deschide un pop-up cu joburile existente. De aici, alege jobul dorit.

Dacă jobul are un Recrutor responsabil, numele său va fi afișat în această fereastră. Finalizează acțiunea apăsând butonul Salvează.

În cazul conectării cererii cu un job existent, atât cererea cât și jobul își păstrează propriile detalii, fără a fi supra-scrise.

Vezi jobul conectat în pagina cererii

Odată ce ai conectat cererea de un job, vei vedea această informație în istoricul cererii, pe fundal albastru.

Modifică jobul cu care este conectată cererea

Poți modifica oricând jobul cu care este conectată cererea, indiferent de statusul în care se află aceasta.

Apasă butonul Modifică din dreptul jobului, în partea dreaptă din pagina cererii.

Atenție

Dacă o cerere a fost asociată unui job, înseamnă că a început recrutarea pentru aceasta. Poți înlocui oricând jobul cu care este conectată cererea, însă nu poți lăsa cererea fără un job conectat.

Vezi cererile cu care este conectat un job

În tab-ul Joburi  vei putea vedea care dintre joburile active sunt conectate cu cereri de recrutare. Un job poate fi conectat cu una sau mai multe cereri.

Poți extinde lista apăsând pe textul verde. De asemenea, poți vizualiza o anumită cerere apăsând pe numele ei.

Atenție

În lista de Joburi se afișează doar cererile conectate care se află în statusul „În recrutare”, nu și cererile finalizate sau închise fără recrutare.

 

Pe pagina unui job, poți vedea cererile asociate apăsând pe Formular cerere.

O cerere poate fi conectată cu un singur job, dar un job poate fi conectat cu mai multe cereri de recrutare. Aceasta deoarece o cerere de recrutare are caracteristici unice. În timp ce un job poate cuprinde mai multe cereri de recrutare pentru aceeași poziție, dar cu caracteristici diferite (de exemplu, orașe diferite, ca în imaginea de mai sus).

CONTENTS